Seminar de informare în Reșița

Joi, 22.03.2018 începând cu orele 16.00, va avea loc la Hotel Rogge din Str. I.L. Caragiale nr. 12 –  Reșița, SEMINARUL DE INFORMARE derulat în cadrul proiectului „INVESTEȘTE ÎN ȚARA TA!” – POCU/89/3/7/107510.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, Componenta 1 – Diaspora Start-Up, Axa Prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți, Obiectivul specific 3.7 – Creșterea Ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană. Valoarea finanțării nerambursabile este de 12.000.179,66 lei, iar durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, în perioada: 23.09.2017-22.09.2020.

GRUPUL ȚINTĂ al proiectului este format din 336 de persoane fizice (șomeri, persoane inactive, persoane angajate), care vor fi pregătite în domeniul antreprenoriatului creându-se premisele pentru dezvoltarea de noi afaceri, atât în cadrul proiectului, cât și ulterior, prin cunoștințele dobândite de aceştia.

Principalele rezultate preconizate ale proiectului şi impactul acestora sunt: 336 de persoane din grupul țintă pregătite în domeniul antreprenoriatului, 82 noi locuri de muncă create în mediul privat din sectorul non-agricol și 41 de noi firme create și finanțate în cadrul proiectului prin acordarea de microgranturi în valoare de maximum 37.500 euro / afacere (acestea vor putea fi susținute ulterior prin fonduri disponibile la nivel național și/sau internațional pentru dezvoltarea afacerii).

Proiectul este implementat de catre Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună, în calitate de lider de parteneriat, împreună cu Primăria Municipiului Făgăraș (Partener 1), Fundația Centrul de Resurse pentru Educație și Formare Profesională – CREFOP (Partener 2)  și CIT-IRECSON Centrul de Informare Tehnologică SRL (Partener 3).

Considerăm evenimentul o bună oportunitate de a oferi tuturor participanților, instituțiilor și societăților comerciale cu implicație în sfera antreprenoriatului, informații referitoare la posibilitatea de accesare a măsurilor integrate pentru grupul țintă, ce vizează sprijin prin informare, consiliere, formare antreprenorială, dar și servicii suport precum consultanță și mentorat.

Agenda evenimentului

16:00 – 16:15
Primirea și înregistrarea participanților, welcome coffee.

16:15 – 16:30
Cuvânt de deschidere.

16:30 – 17:00
Prezentarea activităților proiectului; obiective, rezultate, parteneriat – Dl. Theodor Porojan, Expert coordonator.

17:00 – 17:45
Metodologia de recrutare și selectare în grupul țintă; prezentarea platformei web a proiectului ca instrument de pre-înregistrare și profilare a persoanelor din grupul țintă – Dna. Radu Andreea, Expert grup țintă.

17:45 –
Încheiere și concluzii, sesiune de întrebări și răspunsuri.

Vă așteptăm la seminar!

Recommended Posts

Leave a Comment

dezvoltare personala, elemente de dezvoltare personalaseminar de informare, seminar, informare, timisoara, seminar de informare timisoara
%d bloggers like this:
Skip to toolbar